Am o slăbiciune omenească: o dată pe săptămână rezolv niște cuvinte
încrucișate. Atunci apar unele în suplimentul săptămânal al ziarului local, pe
care îl cumpărăm ca să ambalăm una-alta. Careul e foarte ușor, doar când e
despre pescuit și pești, rămâne neterminat. Nu mă interesează subiectul
într-atât încât să caut denumiri în dicționar. Dar nu despre asta e vorba.
După câteva rezolvări, stăpânesc toate automatismele verbale ale autorului.
De multe ori mă și gândesc: știu că rezolvarea e incorectă, dar așa iese
rezultatul. Deci scriu cuvântul rezolvator, care e greșit. Niște exemple:
·
epocă = eră
·
unsul bisericii = mir
·
liber cugetător =
ateu.
Să vedem:
Epocă și eră sunt perioade de timp. Până aici e în ordine. Dar este singura
asemănare.
Epoca este o durată cam de la 10 la câteva sute de ani, mai
des sub 100 și rar peste 1000. Se referă
la o perioadă istorică, culturală sau/ și socială bine definită. Epoca lui
Voltaire, de exemplu. Epoca Renașterii. Epoca de piatră, să zicem.
Era , prin comparație este lungă: de zeci sau sute de mii de
ani, chiar mai mult. Se referă la perioade din istoria Pământului: era glaciară,
erele geologice.
Prin excepție, în socialism (epocă) se vorbea despre ”era noastră”,
respectiv ”înaintea erei noastre” pentru a evita referirea la Isus Cristos. Știm
că în lumea modernă, timpul se socotește de la Nașterea lui Isus, dar o astfel
de exprimare nu se potrivea cu ateismul declarat al regimului. Acest fel de a
vorbi nu mai este actual.
Deci, eră și epocă definesc cu totul altceva, de aceea se și folosesc
ambele cuvinte. Adică ele nu sunt sinonime.
Unsul bisericii este o persoană, mai precis un
prelat, de obicei cu rang înalt, care este învestit printr-o ceremonie
religioasă în care este uns cu mir, drept semn al înălțării la rangul
respectiv.
Mirul este uleiul sfințit care se folosește inclusiv la ceremoniile
despre care am vorbit mai sus.
Adică: unsul bisericii și mirul nu sunt nici pe departe același lucru.
Cel mai mult îmi place cea de a treia pereche de expresii: liber cugetător
și ateu. Dacă în primele două cazuri confuzia vine, mai mult ca sigur,
din neconsultarea dicționarului explicativ al limbii române (observați, cât de
frumos mă exprim?), a treia confuzie o pot considera încărcată de ideologie,
adică: orientarea tendențioasă a rezolvitorului către o anumită mentalitate. Să
mă explic.
Știe tot omul că ateu este persoana care ori crede că Dumnezeu nu există,
ori crede că nu crede în Dumnezeu.
În schimb un liber cugetător gândește, acționează și se manifestă în afara
cadrului credință-necredință. El nu se subordonează nici unei credințe. Dacă un
ateu spune că e liber cugetător, minte. Dacă un liber cugetător zice că e ateu,
nu e liber cugetător.
Cele două noțiuni sunt confundate cu bună știință, astfel se induce
concepția că necredinciosul e eliberat de chingile credinței. Nimic mai
fals. Ateul e la fel de constrâns de propria credință cu semn negativ, cum este
și credinciosul, de credința sa pozitivă. Poate chiar mai mult, fiindcă în
cadrul credinței în Dumnezeu poți și să gândești/ să fii liber, în timp ce
refuzul de a accepta divinitatea este un cadru restrictiv de-a binelea. În schimb,
fiindcă în această epocă e câh să fii credincios, orice exprimare care
distruge credința e bine venită.
De altfel e interesant de urmărit cum se schimbă în timp, definițiile
diferitelor noțiuni cu care operăm zi de zi: libertate, democrație, drepturile
omului și, în ultima vreme, statul de drept.
Dar mă mulțumesc să mai aduc un exemplu de noțiuni confundate și să spun
ceva despre semnificația acestei confuzii, perechea : eficacitate – eficiență. Mi-am zis că
fac din țânțar armăsar, dar când și șeful
statului a vorbit despre ”un vaccin eficient”, mi-am revăzut atitudinea
optimistă.
Pentru precizie dau aici, definițiile celor două cuvinte.
Eficacitate înseamnă că un mijloc, o metodă,
un procedeu, un instrument etc este potrivit pentru scopul utilizării sale și va
duce cu siguranță și pe cea mai scurtă cale, la rezultatul așteptat. Deci este
o însușire tehnică.
Eficiența, în schimb este o noțiune economică: este raportul
dintre rezultatele materiale obținute și investițiile materiale folosite pentru
obținerea acestora. Eficiența nu vorbește despre realizarea scopului
investiției, ci doar despre câștigul care se poate obține din ea. (Știți, am
învățat despre asta la orele de economie din liceu.)
Definițiile clarifică diferența dintre cele două noțiuni. Ca să explicitez:
un vaccin eficient este unul care poate că va eradica sau nu, boala pentru care s-a făcut, dar sigur va
aduce mai mulți bani decât suma investită. Asta a zis Președintele nostru. Prin diferență, un vaccin eficace va
imuniza, într-adevăr, persoanele care îl primesc.
Cu 20-30 de ani în urmă, aceste
diferențe erau clare și cele două noțiuni se confundau foarte rar, mai rar
decât faimosul duo forțat/fortuit. Acum, pentru ambele definiții se
folosește doar ”eficient”. Sunt tentată să cred că, deși la origine este semnul
unei lacune culturale, înlocuirea eficacității cu eficiența este, până la urmă,
semnul vremurilor, o dovadă că mentalitățile se schimbă. Eficacitatea nu mai
este considerată o calitate. Singura calitate care contează, este eficiența. Adică:
câți bani scot din afacerea asta?
Urmările acestei mentalități se văd peste tot în jurul nostru. Și nu e un
motiv de bucurie, nici de mândrie. Este dovada scăderii noastre calitative,
când tot ce contează este aspectul material, profitul, câștigul.
