luni, 8 februarie 2021

ROMÂNUL, MARFĂ DE EXPORT

 

Adina e o femeie frumoasa, pe la 35-40 de ani. A plecat din România imediat după măritiș, împreună cu soțul ei. În Occident și-au încropit o existență, au făcut doi copii, apoi s-au despărțit.

Adina e educată, are o calificare cerută în Europa de vest, acum își întreține singură familia. Fostul soț nu e în măsură să contribuie la cheltuieli, cam boem și fără chef de lucru stabil, mai ia copiii pentru câte un sfârșit de săptămână și atât.

Adina luptă din greu pentru familia ei. Are două joburi, unul de zi, unul de noapte. Cand termină schimbul de noapte, aleargă să ducă copiii la școală. Atunci mai fură câte o oră-două de somn, în mașină.

Seara mai prinde câteva ore acasă, când face o mâncare rapidă din alimente preprocesate sau pui – se gătește repede și place tuturor.

Despre vacanță în comun, ieșiri, excursii, vizite la un muzeu sau spectacole nu se discută. Chiria și cheltuielile zilnice consumă toți banii câștigați de Adina și toată energia ei.

Copiii stau singuri când nu sunt la școală. De educația lor se ocupă internetul, jocurile pe calculator  și canalele tv. Cel mare declară ritos: ”nu vreau să trăiesc în România. Nu-mi place. Oricum eu nu mai sunt român, nu m-am născut în România, ci aici în .....”

Dacă ar locui acasă, Adina ar avea propriul apartament, casa de la țară a părinților, un supliment de alimente din grădină, niște bunici care să aibă grijă de copii și un loc de muncă decent. Meseria ei e căutată și la noi și e binișor plătită.

Nu zic că toți cei care pleacă în Occident trăiesc așa. Dar există și acest caz și, dacă există unul, sigur mai există altele asemenea.

Cu câțiva ani în urmă am fost la Leuwen, în Belgia. Am stat de vorbă cu recepționera hotelului, plecată tot  din România. Mi-am exprimat mirarea că la un hotel obișnuit, prețul camerei e așa de mare. Mi-a explicat: aici nivelul de trai e înalt, deci prețurile sunt mari. Abia atunci am înțeles că dacă mergi undeva unde salariile sunt mari, sigur vei cheltui mai mult. Iar salariul tău sau venitul tău mare se va duce pe cheltuielile curente, exact ca veniturile noastre mai modice de aici, din România.

De peste 30 de ani, marfa principală de export a României e românul însuși. Părinții care n-au plecat, își pregătesc copiii pentru emigrare: școlire, limbi străine. Le repetă ca pe o mantră: nu vrem să plecați, o să ne fie greu fără voi, vrem să stați cu noi, dar chiar în această atitudine e un fel de îndemn invers: plecați să aveți o viață mai bună afară.

Cred că primul și cel mai important aspect în educarea tinerilor trebuie să fie inocularea voinței de a trăi aici, acasă, în România. Apoi pot veni tot felul de competențe și alte filosofii educaționale, dar abia după aceasta.

Îi înțeleg și pe cei care nu se regăsesc în țara aceasta: li se pare că e o țară prost condusă în care lucrurile sunt cu susul în jos și perspectivele sunt sumbre. Au dreptate. Dar de aici apare diferența.  Eu încă cred că omul sfințește locul. Iar dacă omul acela își face treaba cinstit, e primul care nu contribuie la corupția generalizată, dacă și acasă trăiește după principiile după care e nevoit să trăiască în Occident, atunci și România se poate schimba în bine.

După 1989 mulți dintre noi am perceput schimbarea de regim în sensul că de acum avem drepturi și nu avem îndatoriri. Avem drepturi față de țara aceasta, față de părinți, familie, față de școală, față de angajator, față de societate etc. Și nu avem îndatoriri. Nu avem responsabilități. Aici e problema. Nu  mai avem răbdare, vrem totul, imediat și gratis.  Și aici este și ciudățenia noastră: îndatoririle față de o țară străină, față de o societate care abia dacă ne acceptă, le considerăm normale și le îndeplinim. Mai crâcnim, mai vociferăm în cazuri extreme, dar de obicei facem ”low profile”. Poate fiindcă acolo, afară ni se spune imediat: nu-ți convine, întoarce-te de unde ai venit!

Eu cred că acei care urăsc țara lor natală, o iubesc dar nu știu cum s-o facă. Ar trebui să se pună la pace cu sine, apoi s-ar putea pune la pace cu oamenii din jur și, în final, cu țara lor.

România este o țară rotundă, frumoasă, bogată. Și va fi și binecuvântată când vom înțelege că omul sfințește locul. Adică EU, OMUL.