Una din cărţile
mele de căpătâi e “Tratat de dezinformare” al lui Vladimir Volkoff. Ediţie de toată jena, traducere
proastă, lector inexistent, condiţii grafice jenante. Nici măcar anul apariţiei
nu l-am putut identifica, iar editura – mai bine nu v-o spun. Dar e o carte de
citit, recitit şi aplicat, indiferent dacă eşti cel care dezinformează sau victima
dezinformării, sătulă de postura de fazan.
Câteva citate, la
început (sublinierile îmi aparţin):
„Acţiunea subversivă
urmăreşte (....):
·
Să demoralizeze
naţiunea vizată şi să dezintegreze grupările care o constitue;
·
...
·
Să neutralizeze
masele pentru a împiedica orice intervenţie spontană generală în favoarea
ordinii stabilite, în momentul ales pentru cucerirea non-violentă a puterii de
către o mică minoritate.”
„Nu este posibilă
nici o manipulare fără cunoaşterea perfectă (intelectuală, psihologică şi
empatică) a grupului care trebuie subminat şi a membrilor săi. Aceasta,
împreună cu priceperea şi stăpânirea tehnicilor de manipulare permite să se
asigure credibilitatea a ceea ce se doreşte să se dea de crezut.”
„Răspândiţi
discordia între cetăţeni!”
O ilustrare a
celor de mai sus este aducerea UDMR, o dată în plus şi pentru foarte multă
vreme de aici încolo, în siajul PSD. Ştim ce înseamnă asta: opoziţia noastră
anemică nu mai are nici o şansă în faţa coaliţiei de guvernare. Fiindcă putem
spune orice despre UDMR, dar un lucru e sigur: nu-şi trădează aliaţii.
Iată faptele (imprecizia de dată şi de amănunte
nesemnificative nu schimbă esenţa lucrurilor):
Înaintea votului
de debarcare a guvernului Grindeanu în parlament, brusc au fost puse pe ordinea
de zi, legi care asigură pentru minoritatea maghiară, drepturi supralicitate. Mass-media
a preluat şi multiplicat informaţia, dându-i şi o conotaţie negativă: ungurii
ăştia răi care vor să ne fure jumătate de ţară cât sunt de lacomi şi nesimţiţi!
Fără a spune că de fapt PSD-ul le-a oferit ungurilor, drepturile respective. Toate
partidele care fac opoziţie PSD-ului au preluat informaţia în acelaşi registru:
nu ne vindem ţara, ungurii să plece în Ungaria etc. De la o oră la alta, a fi
ungur în România a devenit cam neplăcut, iar UDMR-ul a devenit leprosul
peisajului politic. Atenţie: nu PSD+ALDE, care au iniţiat introducerea
în parlament a legilor respective au devenit bau-bau, ci UDMR.
Degeaba UDMR a
făcut repede o şedinţă şi a refuzat public să accepte drepturile respective, gălăgia naţionalistă
a şters totul.
Apoi guvernul
Grindeanu a căzut, un nou guvern a fost votat cu o viteză remarcabilă şi a
început carnavalul pentru PSD+ALDE.
În zilele dintre
votul de debarcare al lui Grindeanu şi
votul de investitură pentru noul guvern am ascultat la Radio Budapesta un
interviu cu un udemerist de frunte. Iată ce spunea (în esenţă):
Evenimentele din ultimele zile, mă refer la
atacurile naţionalist-şovine la care a fost supusă minoritatea maghiară din
România, ne-au arătat că în partidele care formează opoziţia parlamentară
românească, UDMR nu are parteneri. Am fost trataţi cu atâta ură, ni s-au adus
atâtea acuzaţii nefondate, am fost calificaţi în moduri atât de duşmănoase de
către toate aceste partide (se dau exemple de partide şi şefi de partide) încât
a trebuit să înţelegem că nu avem ce căuta în opoziţie, alături de aceste
partide. Deşi noi credem că locul nostru ar fi în opoziţia faţă de coaliţia
guvernamentală PSD+ALDE. În ciuda acestei credinţe ne vedem nevoiţi să luăm în
considerare o alianţă cu coaliţia de guvernământ, fiindcă acestea sunt
singurele partide care nu ne-au respins.
Apoi, UDMR a votat noul guvern, chiar dacă înainte
s-a delimitat de dărâmarea guvernului Grindeanu.
Şi acum, câteva
consideraţii:
Am un obiectiv de îndeplinit. De exemplu, eu, PSD vreau ca în următorii 3-4
ani sau chiar după, UDMR să fie de partea mea, fără rezerve. Să voteze tot ce-i
pun în faţă, indiferent ce presupune asta. OK, îi ofer nişte aventaje,
participare la guvernare şi posturi în teritoriu, dar dacă celelalte partide mă supralicitează?
Trebuie să previn orice alianţă posibilă cu partidele de opoziţie. Cum fac
asta?
Cum se face o
dezinformare, cu rolul de a manipula opinia publică (în particular, partidele
de opoziţie)?
1. Se găseşte/ fabrică un eveniment care să corespundă scopurilor
dezinformării:
Apar din senin,
în comisiile parlamentare, nişte legi pro-maghiare, cu facilităţi incredibil de
mari care tentează ungurii şi trezesc furia naţionaliştilor români.
2.
Se recrutează unul sau mai mulţi transmiţători:
Informaţia se „scurge”
pe posturile de ştiri, respectiv spre ziarişti verificaţi ca fiind ideali pentru
servirea corespunzătoare a ştirii respective.
3.
Se alege tema de dezinformare, pe care „cutiile
de rezonanţă”, interesate sau dezinteresate să le răspândească:
Toate posturile
TV de ştiri, cunoscute ca fiind mai degrabă antimaghiare, primesc informaţia pe
căi adecvate, cu comentarii, sugestii care mută accentul de pe caracterul de
ofertă politică al evenimentului, pe conotaţia „drepturilor excesive” pentru
minoritatea vizată. Emisiuni nesfârşite de comentarii şi „analiză politică”,
intervenţii veninoase, campanie de propagandă antimaghiară.
4.
Se creează o atitudine de masă prin
reluarea la infinit a comentariilor în registrul dorit.
Şefii PNL, USR
PMP ies la interval şi spun ce n-ar fi dorit să spună în condiţii normale,
poate nici n-au crezut, dar atmosfera generală le-o cere. Rezultatul: UDMR este
lăsat singur, ostracizat, cu o singură opţiune de alianţă: PSD+ALDE.
Sarcină îndeplinită.
Comentariul meu:
1. Cel care a lucrat
acest scenariu e un strateg remarcabil. Cred că îl cheamă Liviu Dragnea.
2. Am făcut şi o
vagă analiză de riscuri:
Într-un scenariu ultraoptimist, nişte udemerişti cam prostuţi ar fi putut accepta trocul şi ar fi votat căderea guvernului Grindeanu. Totuşi nu cred că acela care a pus la punct strategia, a fost prea optimist în această privinţă. Udemeristii sunt cum sunt, dar nu proşti.
S-ar fi putut
întâmpla ca abţinerea UDMR de la vot să fi dus la rămânerea în picioare a
guvernului Grindeanu. Gândind din perspectiva de acum, acest risc era minim
spre zero. Au fost luate măsuri eficace de prevenire : prelucrarea propriilor
parlamentari ai PSD şi aducerea la disciplină a celorlalte minorităţi. Dar câştigul
scontat e atât de mare, încât a meritat riscul.
3. Dacă opoziţia
vrea să nu fie mâncată cu fulgi şi Preşedinte cu tot, ar fi bine ca, în loc
să-şi studieze propriul ombilic, să scoată un strateg capabil să iasă din cutie
şi să nu mai joace după regulile jocului stabilite de PSD.
Am zis.