sâmbătă, 11 iulie 2020

Împărații noștri de bine



Când, din senin,  cineva îți face un bine, te bucuri È™i nu întrebi, de ce. Cu toate că în vremurile noastre, adică în ultimii 2000 de ani, ar fi bine să te întrebi. Nu de alta, dar Iisus a venit pe pământ tocmai fiindcă acele valori pe care le propovăduia, începuseră deja pe atunci să intre în uitare. Lumea învăța, pe zi ce trece, că facerea de bine e mai puÈ›in o faptă bună, cât acea faimoasă zicere românească, iar modelul de comportament pentru lumea civilizată devenise calul troian, ”darul grecilor”.
Toate acestea mi-au trecut prin minte, ascultându-l cu câteva săptămâni în urmă, pe domnul Sabin Gherman. Știți că e prezent pe youtube cu comentarii aproape zilnice, pe care eu le ascult adesea cu satisfacție: spune lucruri pe care le simt și le gândesc și eu, adesea.
La momentul respectiv, domnul Gherman vorbea despre împărăteasa Maria Terezia a Imperiului Habsburgic, sau austriac, cum vreÈ›i să-i spuneÈ›i. Vorbea despre ea È™i despre fiul ei, Iosif al II-lea ca despre binefăcătorii românilor din Transilvania. Și avea dreptate: aceÈ™ti împăraÈ›i au făcut primii paÈ™i pentru ceea ce azi se consideră ridicarea  populaÈ›iei româneÈ™ti ardelene. Le-au făcut È™coli, Iosif al II-lea a negociat cu Ion Ursu, zis È™i Horea, iar răscoala condusă de Horia, CloÈ™ca È™i CriÈ™an pornise la vremea respectivă cu acordul său tacit, cel puÈ›in. Că la sfârÈ™it, cei trei au fost executaÈ›i cu È™tiuta cruzime, nu trebuie să mire pe nimeni: de când e lumea, instrumentele politice incomode sunt reduse la tăcere È™i cu ocaziile respective se mai È™i dă exemplu de corectitudine politică.
Să vedem, care puteau fi motivele împăraÈ›ilor habsburgi când au ”ridicat” românii din Ardeal È™i i-au È™i sporit prin colonizare din exterior.
ÃŽn anii 1600, Imperiul Habsburgic a cucerit  Ungaria de la turci. Pe vremea aceea, Transilvania era parte a regatului ungar, uneori parte integrantă, alteori, cam 160 de ani, principat relativ de sine stătător, dar care plătea tribut ÃŽnaltei PorÈ›i. IntraÈ›i sub  coroana  imperială, ungurii au devenit supuÈ™i extrem de incomozi. Poporul maghiar suportă foarte greu, dictatura È™i aroganÈ›a, iar habsburgii erau o dinastie È™i o organizare statală cât se poate de agresivă. Abia de la Maria Terezia încoace, duritatea, politica de forță au început să fie disimulate prin gesturi de bunăvoință, dar ele aveau doar rolul mănuÈ™ii de catifea care ascunde pumnul de oÈ›el. Dacă vizitaÈ›i Viena, vă uitaÈ›i bine la clădirile fostei birocraÈ›ii imperiale, veÈ›i înÈ›elege despre ce vorbesc.
Deci, ungurii trebuiau liniÈ™tiÈ›i, aduÈ™i la supunere. Imperiul a încercat, pe rând,  Ã®n secolele  al XVIII-lea È™i al XIX-lea,  mai multe metode. Marea găselniță, printre altele, a fost clasica ”divide et impera”.  Cât timp, ungurii aveau un duÈ™man mai apropiat, chiar la ei acasă, se ocupau mai puÈ›in cu răzvrătirile împotriva imperiului. Cum în Ardeal era o populaÈ›ie românească semnificativă, care până la 1790 a trăit în pace alături de cea maghiară È™i cea germană, fiecare în comunitățile proprii, cu regulile È™i interesele proprii, cam ca niÈ™te vecini de bloc normali din vremurile noastre, a trebuit găsită doar sămânÈ›a de ceartă. Ungurii cu nemÈ›ii (saÈ™ii È™i È™vabii) nu prea puteau fi învrăjbiÈ›i, fiindcă aceasta ar fi dus la miÈ™cări chiar împotriva imperiului, celelalte popoare erau numeric insignifiante în Ardeal, rămâneau românii. AÈ™a că, politica de ”emancipare” a populaÈ›iei române din Ardeal a fost, de fapt, o politică de învrăjbire cu populaÈ›ia maghiară.  È˜i, în acelaÈ™i timp, a avut loc o mare campanie de imagine, care mai dă roade È™i astăzi, despre împăratul cel bun de la Viena È™i ungurii cei răi care nu ne lasă să fim liberi.
Ce e mai simplu decât să faci doi vecini să se certe? Voi da aici niște scenarii, pentru exemplificare și apoi explic cum, ridicarea românimii ardelene a fost o astfel de manevră.
…………………………………….
Spontan: locuiam temporar,  Ã®ntr-un bloc dintr-un oraÈ™ estic al României. Era sărbătoare, cred că Crăciunul. De la ora 8 dimineaÈ›a, vecina de deasupra a dat drumul la muzică la maximum. Erau cântece frumoase, muzică populară veritabilă, zic eu, dar la 120 de decibeli. Am rezistat până la ora 12. Am urcat la ea È™i am rugat-o să dea mai încet. A reacÈ›ionat violent. Am plecat, a venit la noi la ușă È™i a făcut scandal. Abia atunci ne-am dat seama: era beată. Nu toÈ›i oamenii singuri suportă bine, singurătatea de Crăciun. După aceasta, în cei doi ani cât am locuit acolo, toată relaÈ›ia noastră s-a limitat la un ”Bună ziua”. DeÈ™i era o femeie de calitate.
Pus cu mâna: trăiești cum știi tu mai bine.
1.      La un moment dat, vine la tine cineva È™i îți spune: È™tii că vecinul tău primeÈ™te mai mulÈ›i bani pentru munca  lui la acelaÈ™i patron?  Și are aceeaÈ™i încadrare ca tine. Probabil fiindcă e… ungur/ român/ neamÈ› …
2.      Vine altul la tine È™i îți spune: hai că îți fac È™coală, ca fiul tău, fata ta să înveÈ›e în limba română. Vezi, ungurii au È™colile lor, dar ele sunt în limba maghiară. Dar eu È›i le fac în limba ta. AcelaÈ™i nu-È›i spune că È™i tu ai È™coli confesionale, È™i ungurul are È™coli confesionale, altele, nu.
3.      Altul vine la tine È™i îți spune: tu eÈ™ti iobag È™i român, de aceea nu ai una-alta. Nu-È›i spune că sistemul în care lucrezi tu pentru latifundiar, feudal etc. e acelaÈ™i ca pentru ungur, dar că între tine È™i stăpân mai e un cneaz care e È™eful satului tău È™i care e veriga în plus de care depinzi. Nu-È›i spune că È™i ungurul e iobag, dar relaÈ›ia lui cu domnia e directă, fără cneaz. ÃŽn plus, îți spune că tu trăieÈ™ti mai rău decât ungurul. Și asta, din cauza nobilului ungur al cărui iobag eÈ™ti. Normal că începi să urăști nobilul ungur, iar prin el, pe toÈ›i ungurii….
………………………………………
AceleaÈ™i manevre s-au făcut È™i în zonele locuite în comun de unguri È™i slovaci, de unguri È™i sârbi. Ceea ce nu prevedeau, totuÈ™i, stăpânii imperiului, a fost faptul că un imperiu care se dezintegrează, nu mai poate fi È›inut laolaltă. Iar politica lor de învrăjbire internă  a dus, inevitabil, la această dezintegrare.
La izbucnirea revoluÈ›iei de la 1848 din Ungaria, relaÈ›iile dintre românii È™i ungurii din Ardeal erau, deja, compromise. Nu e de mirare că încercarea lui Avram Iancu de a se alia cu ungurii împotriva imperiului, a dat greÈ™. Nu e de mirare nici faptul că românii ardeleni s-au aliat, în consecință, chiar cu imperiul, împotriva ungurilor.  Lucru pe care ungurii îl uită  greu, bineînÈ›eles.
Împăratul Franz Iosef le-a promis românilor tot ce își doreau, în schimbul colaborării împotriva ungurilor. Chiar dacă, apoi, nu s-a ținut de cuvânt, iar Avram Iancu, eroul românilor a sfârșit în mizerie trupească, sufletească și mentală, când devenise incomod pentru împărăția de la care a avut așteptări atât de mărețe.
ÃŽn toamna lui 1848 È™i în iarna-primăvara lui 1849, în Transilvania au avut loc niÈ™te măceluri interetnice de toată frumuseÈ›ea. Rolul românilor în aceste acÈ›iuni a fost  prea puÈ›in onorabil. (Wikipedia)
După revoluție, în Ungaria și Transilvania a fost o perioadă de represiuni, aceasta până la pactul de la 1867, când Imperiul Habsburgic a fost reorganizat și a luat ființă Imperiul Austro-Ungar.
Un film foarte drăguÈ› È™i romantic o arăta pe împărăteasa Elisabeta, faimoasa Sissi, drept artizan al acestei mari împăcări. AÈ™a o fi. Chiar în film se dă de înÈ›eles că luptele de eliberare, adică liniile de forță care duceau la desfacerea imperiului în bucăți, făceau existenÈ›a sa imposibilă. GăselniÈ›a cu împărÈ›irea formală în două a fost menită să întârzie sfârÈ™itul inexorabil. (Să nu uităm că È™i Imperiul Roman, în ultima sa etapă, a fost împărÈ›it în două. Iar Imperiul Roman de Răsărit, BizanÈ›ul, chiar i-a supravieÈ›uit cam o mie de ani, fratelui său  occidental. AÈ™a că, s-a sperat, dar degeaba.)
Spre deosebire de Imperiul Roman, aici, împărțirea a mers pe alte principii și deci, pe alte criterii. Austriecii aveau o altă situație: pe de o parte, ungurii extrem de greu de stăpânit, pe de altă parte, o situație a popoarelor componente foarte complicată. Toate își doreau emanciparea, chiar libertatea și statalizarea, adică formalizarea libertății. Ceea ce Imperiul nu dorea și nu putea să le ofere. Găselnița cu imperiul Austro-Ungar, format din Imperiul Austriac și Regatul Ungar a fost o una genială.
Mă explic:
1.      Ungurii au primit aparenÈ›a de independență
2.      Ungurii au primit ”radoÈ™a”, cum se zice la Curtici, toate problemele interetnice de pe teritoriul lor istoric, de gestionat È™i de rezolvat, cu responsabilitățile aferente È™i o aparentă libertate de decizie. Adică, răspunderea pentru problemele pe care nu ei le-au creat.
3.      MenÈ›ionez aici, în mod special, că prin această împărÈ›ire, Transilvania îi revenea regatului Ungariei, cu toate problemele ei, create în mare parte chiar de împărăție, mă gândesc aici la relaÈ›ia cu populaÈ›ia românească. Acesta e adevăratul ”cartof fierbinte”.
4.      Imperiul È™i-a păstrat unitatea în punctele esenÈ›iale: armata, ministerul de externe È™i finanÈ›ele generale. Legile din parlamentul maghiar trebuiau validate la Viena.
Deci, ungurii au primit ceea ce au visat: libertatea de decizie (aparentă), o imagine de sine super și, în subsidiar, toată responsabilitatea pentru cele trecute, prezente și viitoare. Adică, ventilatorul din zicerea americană, îndreptat spre ei și bine încărcat cu material maro, fluid și duhnitor.
Rezultatul: la finalul Primului Război Mondial, când imperiul s-a dezintegrat, cea mai mare parte din răspunderea pentru cele petrecute în ograda sa, plus pentru deciziile imperiale, la care ungurii, oricum, nu aveau drept de vot, s-a spart tocmai  Ã®n capul celor din urmă. 
Ceea ce seamănă cu o poveste de succes pentru români. Seamănă, dar nu este. Poporul  român a beneficiat la greu după primul război mondial. Majoritatea ardelenilor români sunt mulÈ›umiÈ›i că au obÈ›inut rotunjirea României. Dar această mulÈ›umire se termină aici. Practic, Ardealul a căzut din mâinile Ungariei în  ale turcilor, apoi  Ã®n mâinile austriecilor, apoi formal în ale ungurilor, iar acum e în mâinile fostului Regat  care nu prea È™tie ce să facă cu el. Cei de la conducerea țării îl consideră captură de război, loc de jaf È™i de abuzuri.  Mai mult, consideră că  bogăția de naÈ›ionalități de aici e doar o ocazie pentru campanii, zâzanii sau prestidigitaÈ›ii politice, bune de scos la iveală când în BucureÈ™ti, lucrurile o iau razna. Când statul român va fi în măsură să facă această È›ară să înflorească, să domnească aici, echitatea È™i grija de semeni, indiferent de etnie, când valorile pe care le-a primit o dată cu această È›ară vor fi apreciate È™i întreÈ›inute, va merita Ardealul. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu