ADECVAT

e primul cuvant care imi vine in minte, vazand nunta printului William cu Catherine Middleton.
Indiferent cui i-a placut sau nu, de ce a placut si de ce nu, aceasta nunta - realmente emotionanta in ansamblul ei - a transmis cateva mesaje catre lume.
Daca s-ar fi facut o strategie a familiei regale britanice, punerea ei in aplicare  cu aceasta nunta ar fi trebuit sa inceapa.
Un prim mesaj, avand in vedere ca e vorba despre o nunta, deci intrarea unei noi persoane in familia regala, este ca timpul vedetelor in familia regala a trecut. Mesajul este comun: atat din partea familiei regale, cat si din partea miresei.
Familia regala a Marii Britanii a avut de suferit in deceniile trecute de pe urma unor membri prea putin adecvati in rolurile lor: printul Charles, prima sa sotie, Diana, faimoasa Sarah Ferguson. Nu e vorba despre lipsa de calitate intrinseca, ci despre o lipsa profunda de adecvare la cerintele pozitiei.
In schimb aceasta Kate Middleton, daca am citit-o bine, vrea sa fie regina Imperiului Britanic si pentru aceasta va face tot ce este necesar. In aproape un deceniu de cand e alaturi de printul William, a avut timp sa analizeze si sa hotarasca. A vazut care este menirea ei, la ce trebuie sa renunte si ce trebuie sa realizeze pentru a o indeplini.
Un mare analist politic de-al nostru o desemna drept ”pisi” (cum s-o fi scriind). Cred ca aici, capacitatea lui de analiza a ajuns la limita.
Tanara aceasta stia foarte bine ce vrea, s-a vazut in tot cursul zilei de ieri, cel putin in ceea ce a lasat sa transpire catre public. A transmis o imagine, o icoana, daca vreti. Si-a asumat chiar, riscul de a nu placea tuturor. Nu e treaba ei sa placa tuturor. Ea are o misiune pe care o va indeplini. Va deveni si va fi modelul de printesa, apoi de regina care sa redea dinastiei Windsor, pozitia si prestigiul  de care britanicii si lumea intreaga au nevoie.
Sa ne gandim la toaletele ei. I-ar fi stat mai bine, spun specialistii, o rochie crem. Nu, a fost alba. Mai mult, rochia de schimb a fost tot alba. Ambele rochii, de o simplitate extrema. Trena, sub 3 metri, fata de aceea a printesei Diana, soacra ei, daca ar fi trait, de sapte metri. Cu exceptia diademei - nu cea grandioasa, care ii statea la dispozitie, ci una simpla si distinsa (presupun ca nu mai ieftina sau nu cu mult mai ieftina) si o pereche de cercei, nici o bijuterie. Nici un gest pentru propria popularitate Aproape nici un gest.. Aceasta doamna nu va ezita sa interpreteze rolul unei persoane marginite daca va fi nevoie. Dar va fi mereu impecabila si va fi ceea ce tronul Angliei si nu doar al Angliei are mai multa nevoie: cea  mai autentica regina cu putinta.
Un alt mesaj a aratat clar, cui se adreseaza spectacolul. Nu a fost prezent nimeni dintre puternicii politicii actuale. Nu e de mirare. Politica trece, monarhia ramane. Un partid, o moda politica pot fi in varf  o vreme. Dar monarhia, ca si poporul, dureaza peste secole. Iar monarhia britanica poate ca a trecut printr-o criza de identitate in ultimele decenii, dar inca este necesara, deci exista in continuare.
Mai mult, evenimentul - primul de tinuta si bun gust desavarsit din ultima vreme - a pus pe tapet si la noi, intrebarea: oare n-ar fi mai buna si pentru noi, institutia desueta a monarhiei?

CHROMOFOBIA

In inflatia de filme pentru marele public mai apare cate unul pe care nu-l uit imediat ce se termina. Ba mai mult, Chromofobia ma mai batuie dupa cateva saptamani bune de la vizionare.

Am sa fac o paranteza: daca vreti sa vedeti cum se face un film comercial, adica de doi bani pe baza unui roman bun, va recomand Numele trandafirului. Tesatura eleganta a romanului,  intriga complexa, personajele pe masura, descrierea bogata, nuantata a unei epoci si a unui mediu despre care circula mai mult prejudecati decat informatie  se reduc in film, la un heirupism tipic americănesc, cu filosofia transformata in ideologie de masa, prejudecati  si  clisee. Mi-e mila de actorul Sean Connery pe care il respect pentru alte roluri, devenit aici un personaj unidimensional.

Dar sa revin la Chromofobia, ca despre ea ar trebui sa fie vorba.

Sa nu ma intrebi despre regizor, actori sau scenarist. Habar n-am. E un film englezesc si asta-i tot ce stiu. Si mai recunosc: n-am inteles filmul, aici e doar interpretarea mea, nedusa pana la capat.

Niste stafii albe  de oameni plutesc intr-un mediu alb pe alb. Marea pata de culoare este o pictura sau o productie echivalenta, in nuante de albastru deschis pana la alb stralucitor. Femeia e imbracata in alb, iepurasul copilului este alb, peretii, mobila existenta, totul e alb. Este albul aseptic, retras din viata,  zidul de aparare pentru familia refugiata in acest mediu ireal, artificial, dar si protector in aparenta. Ca si cum personajele ar zice: pe mine nu ma poate atinge nimic in siguranta acestui cuib.

Dar albul devine un limitator si pentru cei care ii cauta protectia. Sentimentele oamenilor din acest mediu devin si ele sterile. Viata lor devine nu doar protejata, dar si rece. Albul e culoarea mortii sau, cel putin a hibernarii.

La un moment dat, copilul scrie cu creta rosie pe zidul alb al casei lor: ”Mi-e drag iepurasul meu” Aceasta manifestare de sentiment nealb   maculeaza suprafata alba a zidului. Mama furioasa de isprava copilului il cearta – pentru ca a facut una nefacuta, cum se intampla cu copiii, sau pentru ca albul imaculat al mediului ei a fost invadat de  culoarea din afara?

Prima scena din film n-am inteles-o, ba chiar m-a condus pe un drum gresit, catre ideea unui horror psihologic, ceea ce filmul nu este: Femeia/ mama/ sotia/ inca avand o pozitie neclara, imbracata in alb in livingul alb imaculat, pe o canapea alba, cu un antrenor imbracat in alb - situatia destul de interpretabila  in ciuda ambiantei albe -  vede cu oroare un copil, fiul ei, lovind peretele de sticla al livingului cu lesul insangerat al unei ciori. Reactia ei e pe masura. Ai zice ca  uraste copilul si ii e groaza de el, in timp ce acesta isi uraste mama.

Este doar expozitia? Dar de ce atat de sinistra?  Femeia  nu pare in cele ce urmeaza ca ar cauta implinire emotionala in afara familiei, iar fiul pare un copil normal. Nemaispunand ca relatia mama-copil este si ea, normala pana la urma. Eu n-am inteles?  Filmul  e echivoc? Povestea nu se integreaza in intentia initiala a regizorului?

Desfasurarea ulterioara a actiunii nu pare sa aiba legatura cu scena de deschidere. Desi apare clar, esecul refugiului in lipsa de culoare. Culoarea navaleste cu brutalitate in casa si in viata oamenilor din ea, sub forma unchiului cu inclinatii pedofile, dar si sub forma scandalului politic care distruge cariera sotului si existenta intregii familii.

Ca si cum ti s-ar spune: poti sa te refugiezi in lumea ta aseptica, igienizata pana la alb imaculat, tot in lumea aceasta traiesti, iar ea vine acasa dupa tine....

Asteptand Invierea

Vine Pastele!

Pomii infloresc, gazele zumzaie, pasarelele ciripesc, oameni care tot anul si-au ignorat semenii, devin brusc filantropi. Parca am vrea sa ne spalam pacatele acum, in ultimele doua saptamani dinainte de Inviere. Atatia copii institutionalizati cu tulburari digestive, atatia batrani cadorisiti la TV,  in direct si la ore de varf, nu vor mai aparea pana la Craciun.

Asteptam cu drag ca un batran simpatic de la tara, nedeprins cu fiul prea notoriu pentru potentialul sau, sa-i mai sparga acestuia  un ou rosu  in cap, tot in direct la televizor.

Postim in ideea ca se va vedea si pe silueta, sau macar ne adunam niste bile albe in fata eternitatii.

Vedetele  isi destainuie, printre cancanuri, respectul profund si  afinitatea sufleteasca pentru traditiile pascale.

Catre fronturile din Orientul mijlociu si Africa de Nord se transmit mesaje de pace mondiala...

Totul e minunat.

Ar mai fi sa intebam, impreuna cu Bula:

”Doamna invatatoare, cum se conjuga verbul ‚Paste fericit’?”

Frupt în postul Paștelui

Ieri, un ministru de-al nostru și-a dat ”demisia de onoare”. Aceasta, după ce a fost prins  cu mâna până la cot în banii europeni. Asociația înființată de el, cu sediul în casa lui a câștigat o finanțare pe POS DRU de vreo cinci sute de mii de euro. Soția ministrului era angajată în proiect. Ministrul este șeful directorului AM POS DRU.
Contractul de finanțare a fost încheiat la mai puțin de o lună de la depunerea proiectului, iar după încă o lună, fusese virată și prefinanțarea. Aceasta în situația în care alte proiecte, tratate tot în regim ”primul venit, primul servit” așteaptă chiar și un an și jumătate până la luarea deciziei de finanțare, după care încheierea contractului se face cândva... Despre calvarul prefinanțării și chiar a decontării cheltuielilor din proiecte să nu mai vorbim.
Scandalul a murit imediat ce a apărut riscul unor săpături mai adânci. A fost arestat un client vechi al justiției române, suficient de cunoscut  pentru ca evenimentul să facă ecou în opinia publică, pe baza unor ”probe” pentru care ar fi trebuit arestat imediat – adică de vreo 3 săptămâni – sau de loc. Dar a fost arestat acum.

Toată lumea e fericită: un scandal proaspăt înlocuiește pe unul mai vechi,  deci nu e plictiseală în târg, pe de altă parte a căzut un cap nu prea valoros, compromis oricum, și a fost salvat sistemul.

Fiindcă nu mă interesează ”mogulul” prins în offside, am să mai zăbovesc la ministrul nostru.

Asociația ministrului a fost înființată în 2007. Se pare că  și-a făcut site abia recent, cu ocazia proiectului buclucaș. Altfel, site-ul proiectului trebuia legat la site-ul organizației. Așa că degeaba am căutat vreo informație despre ce a făcut până acum. 

Am verificat pe site-ul CNFPA: Asociația Parteneriat Euroactiv nu are nicio autorizație pentru formare profesională. Așadar, nu poate avea nici activitate legală de formare, nici în regie proprie, nici prin finanțări naționale sau externe.

În concluzie,  se pare că asociația n-a avut activitate până la câștigarea finanțării din toamna lui 2010. Atunci se pune problema: pe ce bază a primit o finanțare de 500.000  de euro? Când se depune un proiect, inclusiv pe POS DRU, trebuie să dovedești  pe de o parte, capacitatea organizatorică de a-l duce la bun sfârșit, adică experiența anterioară, iar pe de altă parte, că dispui de resursele materiale necesare. Trebuie să prezinți cifra de afaceri pe ultimii 2 ani și rezultatul bilanțului. Dacă asociația nu a avut activitate, de unde experiență și de unde, bani pentru siguranța financiară a implementării proiectului de 500.000 de euro?

În această situație îmi imaginez  o discuție de genul:

Ministru (proaspăt uns):  Ce interesant!  Sunt foarte utile proiectele astea. Am și eu o asociație... ce bine ar fi să facem și noi niște cursuri la mine în oraș...

Cineva din conducerea ministerului,  eventual chiar de la AM POS DRU: Vai, Domnule Ministru, dar spuneți-le  să depună un proiect! Nici o problemă! Avem nevoie de proiecte, de absorbția fondurilor europene. Haideți că se poate rezolva!

Ministru: Da, bună idee! Ar trebui un proiect...  Cine ar putea să-mi  facă unul repede?

Cineva...: Se rezolvă, Domnule ministru! 

Etc.

Dacă o iau cu teoria conspirației, cu proiectul acesta l-au avut pe bietul ministru, fiindcă  poate oricând transpira la presă o informație... Important este să nu se lase timp pentru extinderea scandalului, care ar duce la scurgeri de informații nedorite despre cum se împart și se  papă banii europeni.

Așa că după demisia ministrului a fost arestat cineva foarte vizibil, iar lumea a uitat.

Pentru a susține teoria conspirației, să ne gândim la situația actuală. PDL e în campanie electorală. Se alege noua conducere. Sunt pe țeavă și niște alegeri locale pe locuri vacante de primari. PDL are o imagine de toată jena. Ministrul muncii a fost omul negru, pus să facă niște ”reforme” și să inițieze niște legi pe care le blestemă o țară întreagă. La noi nu există adevărata noțiune a demisiei de onoare. Degeaba te rogi de unul să demisioneze pentru a salva imaginea partidului, îți va da cu tifla. Trebuie să-l forțezi. Cu ce? Cu un caz de corupție bine instrumentat și ținut pentru zile negre.

Și uite-așa, avem un caz de frupt în postul Paștelui din bani europeni. Care, dacă ăștia cu Europa nu intră peste noi, se va șterge complet din memoria colectivă.

O imagine cât o mie de cuvinte