marți, 6 februarie 2018

Casandra spune

Pieter Bruegel Batranul: Turnul Babel

În Ungaria, Viktor Orban cu partidul său de tineri democraţi – cam bătrâiori deja şi hârşiţi  nu doar  în ale politicii – face eforturi disperate şi spectaculoase pentru a realiza ceea ce la noi s-a făcut de la sine: desfiinţarea potenţialilor adversari  politici ai puterii.
Orban ştie ceva ce opoziţia de la noi nu vrea să înţeleagă: dacă ai un competitor în alegeri, poţi  să şi pierzi în faţa lui.  Dacă nu, nu. Aritmetica votului duce la asta, inexorabil. Deci o opoziţie are de ales între două variante: ori face politică, adică intră în lupta pentru mandate, ca partid politic, ori face un puci, ori se duce la culcare.
Din păcate printre comentatorii politici şi formatorii de opinie  de la noi există unii -  eu l-aş numi în primul rând pe Moise Guran, dar nu mă dau în lături nici de la CT Popescu, - chitiţi să discrediteze politicul în totalitate. Indiferent care o fi viziunea sau misiunea lor, liber asumată sau la comandă, rezultatul este acelaşi: o mulţime de oameni (mulţi cu o spoială de educaţie şi fără obişnuinţa de a gândi) năvălesc în stradă, strigă sloganuri, adesea  neelegante la adresa câte unui adversar, eventual „adversar” pus cu mâna,  în cel mai fericit caz fac apariţii simpatice şi oarecum inocente cu pancarte haioase, copii şi căţei,  apoi pleacă acasă mulţumiţi că şi-au făcut datoria cetăţenească. Oare, chiar aceasta e datoria cetăţenească, dacă vrei să trăieşti în democraţie?
Democraţia e un animal cam ciudat.  E strict şi indisolubil legată de politică. A nu se  confunda cu „democraţia socialistă”  sau cu „democraţia originală”, ambele, variante  de dictatură deghizate în  forme fără fond ale democraţiei.
Democraţia îţi promite foarte mult şi, dacă eşti în stare să-i corespunzi, îţi şi dă ceea ce ţi-a promis. Adică, libertăţi, drepturi. De a trăi şi coopera cu cei din jur de la egal la egal. De a avea drepturi garantate prin lege. De a nu fi nedreptăţit faţă de alţii pe motive subiective. De a avea un cuvânt de spus. De a trăi demn.
Necazul este că întotdeauna, drepturile vin la pachet cu îndatoriri. Libertatea vine la pachet cu responsabilitatea. Dacă nu suntem conştienţi de aceasta şi nu respectăm partea noastră de îndatoriri şi responsabilităţi, democraţia pur şi simplu nu  funcţionează.
Să fiu explicită: toţi suntem împotriva corupţiei, împotriva abuzului în serviciu, pentru aplicarea legilor etc. Dar ce facem când noi înşine avem un interes? Oare nu apelăm la un prieten bine situat, nu înjurăm poliţistul şi ne luptăm să scăpăm de amendă când depăşim viteza legală, nu noi ne interesăm înainte de operaţie, cât trebuie să dăm medicului?
Apoi mai facem ceva şi mai rău: ştim pe degete obligaţiile tuturor şi le cerem socoteală, dar nu ne dăm seama că şi noi trebuie să ni le îndeplinim pe ale noastre. Ba mai mult, criticăm şi învinuim pe toată lumea  fără a gândi.
Dar mai există un lucru grav care ne împiedică să trăim în  democraţie: felul cum ne raportăm la politic şi la partide.
Am permis partidelor care trăiesc pe spinarea noastră să fie nişte entităţi fără principii, cu atât mai mult fără doctrină, care au un singur ţel: să câştige alegerile, pentru ca membrii lor să ajungă la oala cu sarmale. Ştiu despre ce vorbesc.
Noi mergem la vot, mai ales cei în vârstă care mai avem principii şi votăm un partid, adesea nu pentru ceea ce ne oferă, cât pentru ceea ce înseamnă numele acelui partid pentru noi. Votăm socialiştii sau liberalii sau ţărăniştii, proeuropenii sau antieuropenii. Iar partidul respectiv ce face? Îşi schimbă din mers, bruma de principii pe care le-a enunţat în campania electorală: partid socialist face politică liberală, partid liberal face politică socialistă, regalist devine republican, partid pro-european îşi revizuieşte punctul de vedere despre homosexuali, pentru a nu intra în conflict cu cealaltă parte a populaţiei. Iar nouă nu ne pasă, eventual data următoare nici măcar nu votăm.
Înţeleg că omul obişnuit ori votează din obişnuinţă, ori refuză să-şi dea votul acestui amestec politic care seamănă cu lăturile de la un ospăţ: resturi de tort, friptură, sosuri şi băuturi amestecate laolaltă. Dar retragerea din politic e moartea democraţiei.
Vă amintiţi de  22 decembrie 1989,  când un oarecare Ion Iliescu a ieşit în faţă sub pretextul „vidului de putere”? Cum a stat pe grumazul nostru zece ani, iar urmaşii lui nu contenesc să facă acelaşi lucru? Atunci încă chiar nu ştiam ce e democraţia, aveam o scuză.
Ştiu că suntem prea inteligenţi, prea domnoşi pentru a ne murdări cu politica, fiindcă politica noastră pute. Dar luxul de a rămâne pe dinafară ne va duce în braţele unui alt „tătuc”. Dacă ne place dictatura, suntem pe calea cea mai bună. Dacă ne place ca soarta ţării să fie decisă din exterior – să nu credeţi că din Ungaria, ea este doar bau-bau-ul pentru prostirea multora -  suntem pe calea cea bună.
A trecut peste un an de la ultimele alegeri şi noi nu am fost vrednici să punem pe masă un partid cât de mic, făcut din oameni cu coloană vertebrală, cu  un discurs coerent, care să se adreseze unei nişe de populaţie şi nu tuturor, că aşa ceva oricum nu se poate, care să fie corecţi şi capabili să ducă la bun sfârşit un proiect politic.  Oamenii capabili să facă asta, nu s-au mobilizat.
USR în teritoriu  parcă începe să semene cu aşa ceva, dar la vârf, nu prea. Critica nu poate fi proiect de ţară.
Vă spun din capul locului, am votat USR la ultimele alegeri, ca un fel de dovadă de încredere anticipată şi pentru a da un vot adversarilor puterii actuale. Se tot face vorbire despre  cât e de neelegant să te declari adeptul unui partid. Eu nu cred asta. Partidul ţi-l asumi, îl susţii, îi acorzi încredere, nu fiindcă trebuie, ci pentru că loialitatea este o virtute cetăţenească.

Totuşi, nu invit pe nimeni în mod special să mă urmeze în alegerile mele politice, dar vă chem pe toţi cei nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă şi doritori să trăiască în democraţie: să ieşim din turnul de fildeş, să ne facem treaba de cetăţeni: ca formatori de opinie cinstiţi, ca politicieni, ca organizatori, ca votanţi. Şi nu în ultimul rând, ca oameni demni să trăiască în democraţie: corecţi şi responsabili.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu