vineri, 14 septembrie 2012

PADIS 2012 - IV


Anul acesta, platoul este mai uscat ca niciodată. Pârâurile au scăzut la minim sau au secat complet. Zăpada din iarna trecută nu a fost destulă pentru a reface zestrea de apă.

De ani de zile, brazii din zonă sunt decimați de doi dușmani fără milă: tăietorii și un parazit care a atacat multe, prea multe hectare de brădet.
Din păcate, tăierile continuă fără milă și fără gândul la ziua de mâine. Înțeleg că o grămadă de oameni trăiesc din lemnul tăiat, dar în curând nu vor mai avea ce tăia. În plus, taie copacii sănătoși, iar igienizarea pădurii pur și simplu nu se face.
Așa că parazitul mănâncă vesel, restul pădurii.
Am discutat cu localnici și alți turiști care au observat fenomenul: cică nu se poate face nimic, așa zic pădurarii.
Așa să fie oare?
Ce credeți, cine și ce ar trebui să facă pentru a salva pădurea de parazitul respectiv? Noi, cei care doar iubim natura, putem face ceva? De exemplu, să adunăm niște semnături și să trimitem o sesizare la Ministerul Mediului?
Ca să vă conving, câteva imagini:












Și să nu uităm: dacă se termină pădurile, ni se termină și oxigenul. Iar sufocarea nu e o moarte prea plăcută.


Totuși, am și o veste bună: fiindcă mergem la Padiș de peste 30 de ani, vedem cum natura se regenerează. Deocamdată, cel puțin. Brăduții care acum 30 de ani erau niște puieți, au devenit brazi tineri frumoși, iar în locurile unde înainte era luminiș cu fragi, zmeură și trunchiuri tăiate, acum sunt pâlcuri noi de copaci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu